Facebook a intrat sub lupa unei anchete la nivel înalt în Europa, după o tranzacție ce ridică suspiciuni

de: Mădălina Bahrim
20 05. 2021

Autoritățile din domeniul concurenței arată mai multă vigilență în fața preluărilor gigantilor tehnologici. Asta e concluzia pe care o putem contura după ce aflăm că membrii Comisiei Europene investighează preluarea Kustomer de către Facebook.

Comisia Europeană a deschis săptămâna aceasta o anchetă cu privire la preluarea de către Facebook a startup-ului american Kustomer, specializat în gestionarea relațiilor cu clienții, pe fondul temerilor că gigantul social media folosește în mod greșit datele personale.

Comisia a demarat ancheta după ce 10 state europene i-au atras atenția și i-au solicitat să investigheze operațiunea, care nu atinge pragurile financiare prevăzute de UE.

Comisia explică faptul că Facebook va trebui să-i notifice oficial intenția de a cumpăra Kustomer, tranzacție care nu poate fi realizată fără autorizarea sa.

La rândul lor, cei de la Facebook susțin că tranzacția va genera servicii îmbunătățite pentru utilizatori.

„Suntem dornici să le demonstrăm autorităților de reglementare că Facebook și Kustomer vor oferi mai multe opțiuni și servicii mai bune prin această tranzacție „, a declarat Facebook marți.

Un aspect care stârnește întrijorarea autorităților în contextul acestei achiziții este populara tehnologie „ chat bot ” a Kustomer. Acesta este un canal de chat pentru clienți utilizat de bănci, cabinete medicale și companii aeriene, unde utilizatorii furnizează informații sensibile.

Facebook are deja anumite probleme în Europa, în ceea ce privește folosirea datelor personale. Săptămâna trecută, un organism de reglementare german a interzis Facebook timp de trei luni să colecteze date de la utilizatorii WhatsApp.